Același monolog,aceleași întrebări stupide,lipsa de un răspuns,frica de a intreba.. Totul a ramăs in infinitul gândurilor tale în clipa în care ai realizat,nu cu foarte mare mirare,singurătatea în care te-ai adâncit.Ai alungat toate gândurile despre dragoste și credința în ceva.Ai rămas omul care nu crede în nimic.Stereotipul de persoana a viitorului.Fără credințe,fără sentimente nobile.Doar indiferență,dezgust și regret.

   Ideea de a fi mai degrabă "curvă" decât îndrăgostit ți se pare cea mai corectă acum.De ce să te îndrăgostești fără rost? De ce ai dori să simți apropierea cuiva,șoaptele de iubire,promisiunile care par atât de strânse in acele momente? Finalul e același mereu.Persoana care iubește mai mult suferă.Persoana indiferentă pleacă.Lasă în urmă parfum dulce-acrișor,amintiri dureroase și o inimă frântă.Mereu îndrăgostitul rămâne gândindu-se minute,ore în șir,zile,luni la ce a greșit.De ce nu a functionat..Își pune aceleași întrebări,se leagă de orice îi mai apropie de persoana pe care adineaori o ținea lângă el,o săruta și căruia i se dăruise fără a aștepta nimic în schimb.Asemănarea cu o cârpă veche și uzată nu întârzie să apară.Monotonia,dezgustul față de tot ce în urmă cu putin in urmă era tot ce te făcea se simtă viu,toate acestea se inscripționează pe inima rănită ca un tatuaj.Reproșurile,ura,nopțile nedormite,urletele...Ce rost au ? 

   Apoi urmează acceptarea..Persoana pe care o considerai până acum centrul universului tău începe să își ia urmele de pe conștiința ta.Obiceiurile care altădată ți se păreau îngrozitoare și te enervai numai văzându-le la alte persoane,acum ți se pare firești.Aprinzi țigara în stația de metrou ca și cum nimic nu ar fi în neregulă cu asta.O devorezi cu aceeași plăcere pe care o simțeai nu demult strivind-o,asigurându-te că nu mai rămâne nici o bucățică întreagă din acel chiștoc.Uiți de ideea că îți face rău și ți se pare că ea îți mai curmă din suferința pe care nu demult o simțeai.Paharul de Whiskey din fiecare seară ți se pare un lucru obișnuit.Nici nu-ți mai amintești când spuneai că nu pui gura pe băuturi decât la ocazii speciale,ca nu vrei să te autodistrugi.

   Te schimbi,îți schimbi stilul de viață,te înstrăinezi de tot ce te făcea fericit odată.Apoi,crezând că ai scăpat cu totul de acea persoană care-ți macină sufletul,te gândești să o iei de la capăt.Te îndrăgostești din nou,iar acel ciclu al iubirii se repetă de fiecare dată,făcându-te din ce în ce mai nefericit,din ce în ce mai pustiu. Până ajungi la concluzia că nu ești făcut pentru dragoste.Că ești făcut pentru a fi singur.

   Ajungi să flirtezi cu prima persoană care ți se pare interesantă,să ajungi la sfârșitul serii în situația în care ajungi de ceva timp în fiecare seară.Dansul lasciv te înnebunește.Mintea îți e furată de cele câteva pahare pe care le-ai băut.Te apropii de ținta ta.O atingi,dansați.Îți șoptește numele la ureche.Îi zâmbești prefăcându-te că nu ai auzit.Dorești acea persoană doar pentru o noapte,nu te interesează istoria vieții ei,și cu atât mai puțin numele.Preferi misterul.Dansul devine din ce în ce mai provocator,trupurile din ce în ce mai apropiate.Se agață de tine și începe să te sărute.Îi răspunzi absent.Continuați acest joc al serii.Îi atingi părul,umerii,mâinile.Te roagă să plecați din acel loc mult prea gălăgios pentru voi.Accepți.Ajungeți într-o cameră de hotel.Atingerile voastre devin mai tandre,săruturile mai pasionale.Îi săruți fața,gâtul,pieptul.Va dezbrăcați înfierbântați,vă sărutați sălbatic,vă atingeți din ce în ce mai mult și mai intens.Ochii nu se privesc,respirația e sacadată.Apoi unirea trupurilor,acele momente de fericire pe care le simți în fiecare seară.Și înstrăinarea corpurilor după momentele de tandrețe.

   Pleci.Îți lași acolo victima din seara asta zăcând inertă sub lumina metalică a lunii.Pleci ca un hoț,lași banii pe care trebuie să-i plătești pentru hotel.Speri să nu mai vezi acea persoană niciodată.Ajungi acasă,faci un duș.Urmele victimei tale pe corpul tău te dezgustă.Te speli bine,ca și cum atingerile acelei persoane care te-a făcut pentru scurtă vreme fericit îți pot da vreo boală.Te uiți în oglindă.Inițial ești dezgustat de ceea ce vezi,dar te obișnuiești cu gândul.Te vezi ca un stăpân.Stăpân pe destinul tău.Consideri că nimeni și nimic nu-ți va lua acest titlu și consideri că numai tu ai tot dreptul asupra lui. Îți zâmbești în oglindă,ca unei persoane pentru care ai sentimente amestecate de iubire,ură și dezgust,apoi te îmbraci,îți reiei viața.Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca și cum ai fi dormit ca un prunc toată noaptea.

   Ești un robot,nu simți,nu dorești nimic.Ți-ai dori.Sunt serile în care te simți neputiincios,serile în care îți vine să țipi din toți plămânii,să lovești tot ce apuci,să scapi de durerea pe care o simți în suflet înlocuind-o cu cea trupească.Dar,în schimb,zaci în patul tău și speri că vor urma vremuri bune.Te convingi că vei găsi o persoană care te va înțelege ca persoană și cu care,poate,vei avea un viitor,relația pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna.Dar acum ești singur și se pare că nimeni nu te poate salva.Sau poate TU nu oferi nimănui o șansă

   Știi cum doare,nu? Citind aceste rânduri te-ai imaginat pe tine,acum,încercând să treci de faza care a pus o amprentă pe viața ta.Sau încerci,poate,să te pregătești pentru viitor.Știu cum te simți.Întrebările,convingerile,temerile,bucuriile mă cuprind și pe mine.Noaptea își lasă voalul negru aducând cu el vise și sentimente pe care numai pe tărâmul celălalt,al viselor,le poți simți.Doare.Dar trebuie să reușim.Toți.Trebuie să ne obișnuim cu acest stil,cu această neputință...Trebuie să ne obișnuim și să sperăm că undeva,cândva, vom întâlni acea persoană.Sufletul pereche...Iubirea pe care latura umană nu o poate simți.Irealul.Perfecțiunea....

 "Cad în abis,

  Tristețe în sufletul meu

  Ca într-un vis

  Renunț la a mai fi eu"